Oficial! Lucrărilor de construcție a apeductului magistral Chișinău–Strășeni–Călărași au fost lansate: Un proiect major posibil datorită implicării Primăriei Municipiului Chișinău!
Primăria Municipiului Chișinău și S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” anunță lansarea oficială a lucrărilor de construcție a apeductului magistral Chișinău–Strășeni–Călărași, un proiect strategic de importanță națională, care va asigura accesul la apă potabilă de calitate pentru zeci de mii de cetățeni din regiunea centrală a țării.
Această realizare este posibilă datorită implicării directe și susținute a Primăriei municipiului Chișinău, care a asigurat cadrul legal, tehnic necesar pentru demararea și desfășurarea acestui proiect complex. Apeductul este parte componentă a programului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”, finanțat printr-un grant generos în valoare de 40 milioane euro oferit de Guvernul German, la care se adaugă o contribuție de 5 milioane euro din partea Republicii Moldova, prin Fondul Național de Dezvoltare Regională.
Proiectul va fi implementat în mai multe etape, iar în prima fază va permite conectarea a aproximativ 30.000 de locuitori din raioanele Strășeni și Călărași la o rețea centralizată de apă de calitate. Odată cu extinderea infrastructurii în localitățile învecinate, beneficiarii finali vor ajunge la circa 170.000 de persoane. Traseul apeductului va avea o lungime de circa 50–53 km, începând de la hotarul cu orașul Chișinău și traversând mai multe localități din raioanele Strășeni și Călărași.
Pe lângă construirea magistralei de transport, în faza I sunt prevăzute:
- construcția unei stații de pompare la Tuzara;
- reabilitarea rezervoarelor din localitățile Strășeni, Nișcani și Călărași.
Încă din anul 2019, S.A. „Apă-Canal Chișinău” a acceptat rolul de operator al viitorului apeduct de transport, asumându-și livrarea apei potabile către operatorii regionali din Strășeni și Călărași. Acest angajament a fost decisiv pentru ca banca germană de dezvoltare KfW să accepte lansarea finanțării. În anul 2023, Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban a semnat un Acord adițional, oficializând intrarea Municipiului Chișinău în acest parteneriat strategic. Astfel, Chișinăul nu doar că a devenit principalul operator al magistralei, dar a și oferit garanțiile instituționale esențiale pentru atragerea și păstrarea sprijinului european.
Acest proiect demonstrează angajamentul ferm al Primăriei Municipiului Chișinău pentru dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din capitală și din întreaga regiune centrală a Moldovei.
Primăria Chișinău – motorul modernizării infrastructurii esențiale pentru Moldova!